Covorul de stele
Fascinatia muntilor inzapeziti isi gaseste cu greu termen de comparatie. Imaginatia nu trebuie sa ne poarte gandul in Alpi, pe Himalaya, in Muntii Stancosi sau Anzii Cordilieri, pentru a cauta superlativul pesiajului montan hibernal.
E suficient sa te deplasezi la Campul lui Neag, aceasta autentica si straveche vatra romaneasca, sat de munte cu oameni harnici si inimosi, ca sa vezi frumusetea muntilor sub mantia hermelinei albe. Acolo este inca iarna.
Contrafortul de granit si bazalt ce incepe in Custura Mare si se termina tocmai in calcarele din Dealului Farcas din Crividia Vulcanului ofera privitorului o culme alpina majestuoasa, asezandu-i in prim-planuri elemente specifice decorului jienesc : case pitoresti, curti dacice cu oi frumoase si caini voinici, clai de fan si lemne asezate in stiva, cojoace , straiti, camesi puse la soare in tarnat, oameni care ca nu stau o clipa, avand intotdeauna ceva de facut.
Daca pretentiile cresc urci in Parang sau Retezat, iei drumul Lotrului sau pornesti pe cararile Surianului, cauti miracolele zapezii pe creasta muntilor Valcan, la Straja, pe Siglau, pe Oslea.
Patrunzi pe fire de ape, unele inclestate in chei si saritori incremenenite in gheata sau altele line, strabatand sub pojghita albastruie largile poieni. Regasesti tapsanele linistite cunoscute din vara, azi decorate festiv cu branduse si ghiocei, pe primele petece de zapada inca atat de mici.
In zdrentaria peretilor verticali privesti uimit perdelele de gheata , alcatuiri de zefir din plapande firicele de apa. Picatura cu picatura, se nasc gingase stalactite transparente, surorile celor din pesteri.
Daca te avanti pe varfurile mari, uimirea creste, incremenirea alba iti taie rasuflarea. Peisajul grandios, inundat peste tot de sulitele argintii aruncate din inaltul cerului de soarele amiezii nu cunoaste asemanare. De pe acoperisul muntilor incerci inutil sa reconstitui traseele verii. Ghicesti cu greu potecile ce urmeaza cuminti firul vailor repezi. Ochii urca pe potecile marcate atent pe culmile zimtate. Reintalnesti locurile de popas unde cortul ti-a fost gazda ospitaliara. Incerci sa compari imaginile vii cu cele din amintiri. Renunti imediat, prea te copleseste prezentul. Te exalteaza albastrul din zenitul cerului. Te socheaza albul violet al coltilor ce inteapa cerul. Te linisteste zarea din departari , pe care au aparut deja razele rosiatice. Timpul se comprima, se apropie amurgul .
In zig-zagul custurilor dinspre apus, soarele isi cauta culcusul prelungind umbrele serii montane in fantastice alcatuiri cu forme bizare. Te intrebi, de unde atata frumusete ? Uiti de tine, uiti unde de afli. Iti prelungesti extazul acestor clipe unice transformate in vesnicie.
Si iata, dupa un pinten de munte, la inceput sfioasa dar apoi din ce in ce mai indrazneata, apare luna strajuita de luceferi scanteietori. Reflexele ei albastre picura liniste in adancul sufletului. Stelele- este oare posibil?-au coborat una cate una pe intinderile albe ale muntilor acum adormiti, acoperind totul cu un covor de… licurici de gheata. Sute, mii, milioane, miliarde.
Gandurile nu mai zboara, se opresc aici si adorm si ele, linistite, sub plapuma puzderiei de minuni ale nopti alpine.
Text si foto: Aurel Dula ( 1934-1993)
