Aduceri aminte...

Peste zarea muntelui e asternut omatul greu. Acolo sus, departe de tumultul vietii, o liniste grea a acoperit zvonurile vailor inghetate si ele. Vantul incearca sa anime urmele de viata, dar zadarnic, caci brazii mai degraba gem sub mangaierile sale...Pina si vietatile muntelui, atat de fidele lui, au coborat de mult in tainicele paduri de la poale. Doar cite o urma ici-colo, si ea singuratica si grabita, se iteste intre doua primeneli de zapada. Cand soarele inunda firea, iar razele lui - sulite zglobii- inteapa piepturile stancilor incremenite, senzatia vietii renascuta in munti pulseaza pentru o clipa. Dar totul ramine doar ca o parere... Si atunci incep aducerile aminte. Ochii mintii revad paraiele involburate, curgind sprintene din piatra in piatra, aducind cu ele clocotul viu al muntelui. In iarba frageda, boturi umede smulg seva vietii pe care noii veniti o regasesc in ugerele pline. Florile muntelui, rasfirate de la poale pina in varf raspandesc discret arome gingase, ca insasi faptura lor. Si sunt multe florile muntelui, unele mai frumoase decat altele: bujori de munte, gentiene, flori de colt... Pe carari, ochii revad insiruite grupuri de turisti ...In pragurile usilor de cabana, alte grupuri tin tovarasie ...Veseliei. Ca o fata frumoasa, ea ii rasplateste pe toti cu aceeasi generozitate , impartind zambete tuturor, in egala masura. La stanele din marginea padurii e forfota mare. Cainii se harjonesc cu Mos Martin venit sa-si primeasca darea - o oaie ratacita ..Este si aceasta o lege nescrisa a muntelui, dar tot viata inseamna. Pe cleanturi, iezii de capra neagra se desprind cu salturi ametitoare, supravegheati indeaproape de mamele lor, uneori gingas, alteori dojenitor - cand jocurile intrec masura.. In clestarele iezerelor , pastravii sageteaza oglinda apei, in cautarea musculitelor neglijente, facandu-i parca in ciuda pescarului pironit din zori, pe marginea taului alpin. In umbra molizilor falnici, un cerb isi cheama ciuta cucerita dupa victoria in lupta dreapta cu rivalul. Cocosul de munte ascuns in crucea bradului se pregateste sa inceapa rotitul. In toiul dragostei, nebun, orb, surd, mindrul logodnic cade uneori jertfa glontului ucigator. Va impodobi apoi, impaiat de un mester mare, holul casei neintrecutului vanator. Sunt semne ale vietii si acestea...

Si din nou patura alba asternuta in strat atat de gros ne aminteste ca e iarna. Dar toti, fie ca ne numim vanatori, turisti, pescari, drumeti, intr-un cuvint iubitori ai muntelui, ai Marelui Munte, cu varfurile, cu pajistile, cu florile si vietuitoarele lui, traim cu speranta marturisita de a-l reintalni, asa cum numai primavara si apoi vara ni-l poate infatisa in toata splendoarea si maretia. Dar pina atunci mai este inca mult. Ne-o spune vantul de-afara, ne-o aminteste gheata netopita inca, ne-o spun nostalgicele aduceri aminte...