Valea Stanisoarei - Muntii Retezat

Gandul unei ascensiuni alpine in miez de iarna se asociaza la prima vedere cu termeni intalniti curent in vocabularul alpinistilor consacrati. Piolet, coltari, coarda - iata accesorii care nu pot lipsi din inventarul iubitorului de drumetie montana in anotimpul zapezilor si al gerului naprasnic. Cel putin asa credeam pina in momentul cand a avut loc excursia ce v-o descriu in continuare.

Cabana Pietrele, ianuarie 1973. E sambata seara. In sala de mese grupuri de turisti se destind dupa zile de munca incordate, contaminati de optimismul general. Cei mai multi se delecteaza cu .."Mannix" - serialul american care nu s-a sfiit sa urce pina la asemenea altitudini, bineinteles tot prin intermediul micului ecran.

La o masa alaturata glumele si rasetele depasesc cu mult media pe sala, multumita probabil unui spor de ..pahare golite peste plan..Intr-un colt cineva inventeaza o poveste vanatoreasca si culmea..este crezut. La masa noastra se fac planurile ascensiunii de a doua zi. Strabatusem de nenumarate ori Valea Stanisoarei in timp de vara. Atunci, cele 2 - 3 ore de urcus pina in caldarea din ultima terasa glaciara ni se pareau o joaca iar traseele noastre cuprindeau distante si obiective mult mai indraznete. Acum insa...

Dar sa pornim impreuna, fara pioleti, coltari si coarda in aceasta atat de frumoasa si parca mereu alta Vale a Stanisoarei. Dupa un somn lung si odihnitor, un dejun nu foarte consistent si o ultima verificare a echipamentului, in sfarsit pornim! Ca de obicei in sir indian. Suntem opt. Ne angajam in pas vioi pe cararea ce, pentru inceput, are ca decor padurea. O padure deasa de brazi, cu aer ozonat si tare, ce patrunde adanc in plamanii nostri avizi de reimprospatare.

Respiratia devine mai ritmata, pasul mai cadentat si in curand toata lumea este preocupata doar de urcus. Paraul ce strabate valea, altadata zglobiu si galagios, acum tace. A inghetat demult si doar pe ici-colo, unde soarele a fost mai insistent, isi dovedeste existenta prin cite un ochi albastru - verzui si oarece clipociri discrete.

Cararea se intretaie adesea cu paraul. Frati in timp de vara, ei s-au certat acum si gheata revarsata peste tot pare a fi fructul neintelegerii lor. Atentia noastra sporeste in intensitate si nu o data suntem constransi la adevarate probe de echilibristica, dar gheata, nemiloasa, isi cere jertfa si cativa dintre noi suntem sacrificati: cazaturi fara urmari, care alimenteaza buna dispozitie.

Printre varfurile tot mai rare ale brazilor falnici se zaresc primele creste. Incetul cu incetul privelistea se deschide si curand brazii raman in urma, cedand locul jnepenisului acoperit partial de nameti, din cauza staturii sale nu prea inalte. Stana ce in timpul verii este atat de animata ne intampina azi pustie. Instinctiv mimam gestul apararii in fata unei cete invizibile de caini ciobanesti, imprastiati acum prin cine stie ce ograzi din satele de la poalele muntilor.

In locul ciobanului care ne ura "ziua buna" o pasare fidela acestor locuri isi ia surprinsa zborul. Va reveni dupa plecarea noastra, reluind firul amintirilor din vara. Avertizati de ecoul vantului de pe creste pornim mai departe. Pentru orice eventualitate imbracam hanoracele, precautie ce se dovedeste a fi intemeiata, caci nu peste mult timp vantul coboara pe urmele noastre, amintindu-ne ca ne aflam in plina iarna, la peste 2000 m altitudine.

Pasii scartaie pe crusta de zapada inghetata si inaintarea devine tot mai dificila. Ne vine in ajutor antrenamentul excursiilor anterioare si in cele din urma eforturile noastre sa vad rasplatite in clipa cand zarim Lacul Stanisoara. Ultimii metri, cei mai grei, sunt parcursi in tovarasia vantului acum dezlantuit care isi revarsa din plin furia pe ..obrajii nostri.

Ne revin in memorie pasajele citite despre marile ascensiuni montane din munti ce depasesc cu mult altitudinea la care ne aflam acum.. Si ca intr-un film pe un ecran panoramic, ne rotim privirea parcurgand fiecare creasta, colt de stanca, viroaga, grohotis..toate incremenite intr-o monumentala frumusete.

Recunoastem Varful Pietrele, Custura si Varful Bucurii, Saua si Varful Retezatului. Pina si vantul a incetat pentru o clipa si in linistea neverosimila auzim parca o melodie fascinanta adusa pe unde nevazute...Putin dupa aceea ne intoarcem la cabana. Un gand nemarturisit ne insoteste : vom reveni la primavara. Cu siguranta!