Invitatie la drumetie...

De-a lungul verii, euforia vacanţei a cuprins molipsitoare trenurile ce aleargă spre cele mai căutate colţuri de ţară: litoralul, staţiunile balneo – climaterice, mănăstirile Moldovei, ori spre codrii şi piscurile Carpaţilor!

Aproape de munţi, petroşenenii le rămân fideli acestora, întocmai ca dobrogenii Mării Negre, lipovenii Deltei, sau cei din Bărăgan câmpiei. E ceea ce se cheamă prima dragoste. E legământul ce-l leagă pe copil de locul unde s-a născut. E, dacă vreţi, legătura de-o viaţă ce se înfiripă într-o clipă şi tine de veşnicie.

Şi cum ar putea fi altfel, căci munţii ne oferă din nou adieri de frumuseţe nemărginită. Adierile spun că pe piscuri şi prin păduri e o puzderie de flori. Roşii, galbene, albastre, violete, mari, mici, mirosind discret şi suav, ca toate florile muntelui.

Desfătarea vine pe toate undele simţurilor omeneşti. Şi nu e vorba numai de văz, miros sau auz. Prin ele, concertul munţilor, tabloul lor, miresmele lui pătrund în tainiţele firii. Un ecou lăuntric, de neînţeles răzbate în noi făcându-ne părtaşi la bucuria plecărilor întotdeauna vesele, optimiste, întotdeauna generatoare de sănătate fizică şi morală.

Este încă vara în munţi. Simţim cu frenezie această realitate când nopţile înstelate ne surprind întârziaţi în jurul focului de tabără. O simţim când urcând cărarea ce duce spre cabană, auzim din depărtare zarva grupurilor vesele. O identificăm în şipotul izvoarelor în lătratul câinilor de la stane, în cântecul mierlei, sau în paleta multicoloră a pajiştilor înflorite.

Este deci muntele mai frumos vara? Contra-argumente s-ar găsi destule. Le-ar găsi în primul rând schiorii, îndrăgostiţii de farmecele iernii. Le-ar găsi şi vânătorii ce urca spre înălţimi pe cărările toamnei. Le-ar găsi însuşi turiştii care rămân fideli pasiunii lor indiferent de anotimp.

Şi totuşi vara rămâne rămâne ceea ce am putea numi momentul cel mai favorabil pentru a cunoaşte, muntele, pentru a învăţa să-l iubim, pentru a-i cunoaşte toate tainele, toate darurile, toate capriciile, întreaga-i măreţie, întreaga capacitate de a împrumuta oamenilor valente de caracter superioare. Poate că citite de dumneavoastră rândurile de faţă vă vor ajuta să luaţi o hotărâre.

Pentru turiştii vechi ele nu par a avea decât cel mult efectul unor readuceri aminte, a unor confirmări, efectul hotărârii de a relua cărările atât de bine cunoscute. Aşadar, rândurile se adresează mai ales turiştilor... în devenire, celor care dintr-un motiv sau altul n-au optat încă în favoarea cunosterii efectelor binefăcătoare ale muntelui, ale frumuseţilor lui polivalente.

Şi nu credem să existe cineva, care iniţiat în ale muntelui să reziste apoi tentaţiilor sale. Pare de necrezut? Încercaţi şi dumneavoastră căci mai sunt încă atâtea zile frumoase în care muntele va aşteaptă ca o gazdă primitoare.

Aurel Dula ( 20.07.1934 – 20.01.1993 )