Hoinarul muntilor...

Realitate placuta si necesara, in permanenta dezvoltare pe intregul mapamond, turismul continua sa ramana pentru foarte multi o...necunoscuta. O buna parte dintre locuitorii planetei nu il pot practica din motive obiective. Altii prefera alte activitati, intr-o oarecare masura echivalente ca beneficiu asupra sanatatii si destinderii. Exista si o categorie indiferenta fata de turism, cel putin pina la proba contrarie. Curios insa, exista si oamenii...ostili turismului. ”Ce poate fi frumos pe munte?” isi spun ei, ” De ce sa pierd timp si sa cheltuiesc bani?” – auzim pe alocuri. Ba uneori sa fac afirmatii de genul “ Sa ma plateasca si tot nu m-as duce..!”. Nu este intamplator faptul ca acesti oameni, din fericire tot mai putini, nu sunt preocupati nici de alte activitati, hai sa le spunem extraprofesionale. Avand astfel de prejudecati, isi rapesc singuri un drept al lor. Dreptul la sanatate, la cunoastere, dreptul de a trai o viata complexa, bogata din punct de vedere spiritual, o viata echilibrata fizic si psihic.

Pentru ca, in ultima instanta, toate acestea se pot obtine - experienta o dovedeste - si prin practicarea consecventa si rationala a turismului, in primul rand al drumetiei, care reprezinta cea mai autentica latura a turismului.

Din fericire exista si reversul placut al problemei, exista cu alte cuvinte oameni, marea majoritate, care fac turism din placere. Nu trebuie deci sa surprinda faptul ca, uneori, turismul se transforma in pasiune.

Sunt contaminati de o asemenea “boala” oameni cu o anumita constructie interioara, care nu dispun neaparat de o constitutie fizica deosebita, dar “ simt” ,” gusta” si “ traiesc “ muntele pina in adancul fiintei lor. Am incercat sa gasim un cuvant romanesc, eventual un echivalent al unor expresii straine, care sa-i caracterizeze cat mai aproape de realitate pe acesti fideli pasionati ai muntelui. Din pacate dictionarele nu ne-au fost de mare pret. Cel mai apropiat ni s-a parut cuvantul “ montaniard “, dar acesta provine din franceza. Germani folosesc expresia “ Bergvagabunde” care s-ar traduce “Vagabondul muntilor”, care nu suna grozav in limba romana, chiar daca e evident ca sensul cuvantului nu este cel dat de traducerea cuvant cu cuvant… In ceea ce ne priveste am optat pentru “ hoinar al muntilor “, acceptand ca, in definitiv, cel ce merge pe munte, de fapt ..hoinareste.

Nu este obligat sa o faca si totusi o face, avand in final un punct de referinta – cabana, lac, varf, munte – unde trebuie sa ajunga dupa ce, in prealabil, acasa, a “hoinarit “ pe harta si a stabilit, neobligat de cineva sau de ceva, ca vrea sa mearga in cutare sau cutare loc. Sigur ca “hoinar “, in sensul usual al cuvantului, inseamna un om care merge fara rost si fara o tinta, dar a hoinari pe munte este cu totul altceva.. Hoinarul muntilor cunoaste dinainte atat volumul de resurse pe care le va investi – efort fizic, timp, bani - cat si rezultatul: sanatate fizica si psihica, vigoare morala, pofta de ….viata ! El este deci constient ca in aceasta ecuatie, obtine – paradoxal – o valoare infinit mai mare, spre binele personal si nu in ultimul rand al celor din jur... Nu vrem sa absolutizam ideea pentru care am pledat in randurile de fata. Asa cum am mai spus-o, nu toata lumea poate face turism. Dar, sa nu uitam ca ne aflam intr-o regiune montana cu posibilitati extraoridinare de a practica turismul. Si daca cei din Delta, sa zicem, practica canotajul, care a devenit a doua lor natura, de ce nu am putea noi, cei din Valea Jiului, sa practicam tursimul in mod consecvent, placut si util? Sa devenim, cu alte cuvinte, fiecare dintre noi, un hoinar al muntilor, in sensul bun al cuvantului, cel pe care am dorit sa-l relevam in aceste randuri…