Floare de colt...
Zile triste de februarie. Acolo sus in munti, fulgi grei de zapada au acoperit totul. Cu un suprem efort, un petec de zapada s-a impotrivit mortii, apoi senin, cu fruntea sus, s-a supus firii.
Suierand necrutator, vantul a dus ingrozitorea veste din munte in munte, din vale in vale. S-au intristat muntii ce inconjoara Valea, i-a coplesit omatul greu.
E trist Parangul. El, cel care odinioara fura stralucirile soarelui , dandu-le culmilor semete culoare si viata.
E trist Retezatul. Ale sale lacuri, reflectand nu demult splendoarea noptilor montane cu luna si stele, par astazi inghetate pe vecie.
Sunt tristi Surianul si Varful lui Patru. Stanele lor intesate in vara , sunt acum pustii, fara vlaga. Nu se vad turme de oi, nu se aude latrat de caine. Nici macar salbaticiunile nu se arata, ci par a respecta tacerea si amaraciunea lor.
E trista Obarsia Lotrului. Leaganul atator bucurii si clipe de desfatare senina a incremenit sub povara stirii aduse de vantul acestui crud februarie. Masa de lemn de sub bradul cel falnic , e goala acum. Doar zapada in start gros o acopera. Pe alocuri topita, o face sa lacrimeze...
S-a intristat si Cerna. Putine veri in urma, ea, Cerna, se bucura de bucuria celor care o cunosteau atunci. Sarea vesela din piatra in piatra si infratita cu Cernisoara, Gardomanul , Ivanul, Carbunele sau Balmosul duceau la vale spre Danubiu fericirea zilelor traite atunci.
Acum Cerna tace. Inghetata de ger, tanjeste dupa soarele verii care pare ca nu va mai veni niciodata. Stana din Rau s-a asternut si ea in tacere adanca.
Custura, Gruniul, Lazarul si Valea Marii, batrane varfuri , au incaruntit de tot. "Doliul" alb se asterne lin dar sigur peste vigurosul Rau Barbat a carui frumusete austera a atras vara de vara zgomotoase grupuri. Multimea de cascade, sprintare izvoare, nu mai pulseaza azi de viata oprind inima falnicului rau...
Muntele Oslea, Campuselul, fac garda muta cararilor pe care pasii parca se aud inca. Pe varful singuratic, vii amintiri se aud in geamatul vantului ce isi plange jalea.
Dincolo peste Jii , cetatile de calcar ale Pietrei Iorgovanului, Soarbelor, Galbinei, Paltinului sau Muntelui Piule, privesc si ele impovarate spre firul de poteca din vale, cautand zadarnic din priviri, semnele de viata.
Pe fata Jarului, sub crusta inghetata , poieni ce ieri zambeau in soare, isi amintesc de zilele cand ursul si-apoi lupul, deadeau tarcoale turmei, aici sub ochii lor. Paduri batrane sau mai tinere isi tainuiesc in ascunzisuri sacre amintiri. Aici sub bradul acesta, sau acolo langa apa, pe potecuta aceea, sau chiar pe acel drumeag sunt urmele de viata ce parca acum zac... Pe acest altar de suferinta alba, cad undele de soare, dare de speranta.
O noua primavara va veni si dupa ea o vara. Noi generatii de... ani, azi mici copii, vor reanima dorul de viata al naturii indoliate. Si daca flori, o seama, sunt inghetate acum, chiar rupta fiind - deci moarta, o floare nu vestejeste niciodata: florea de colt...
