Muntele Oslea
În cartea sa “Drumuri de munte”, I.Ionescu Dunareanu aminteşte de muntele Oslea ca de un munte calcaros, cu o creastă izolată, care ne sugerează imagini în miniatură ale Pietrei Craiului. L-am parcurs în timp de vară, când asemănarea cu spectaculosul masiv Piatra Craiului este şi mai evidentă. Nu prea înalt – 1946 m altitudine – Oslea dă impresia unei cetăţi medievale ale cărei turnuri şi crenele din stânca albă de calcar sunt straşnic păzite de vajnici strajeri-batrane păduri de brazi ce-l înconjoară ca într-o redută. Am înnoptat la poale, în pitoreasca casă de vânătoare Campusel, ea însăşi dominată de priveliştea solitarei creşte.
În zori am pornit la drum, aşa cum şade bine turistului ce vrea să ajungă mai departe. Un urcuş continuu, dar nu prea greu, începe chiar din curtea cabanei, trece printr-o poiană largă şi luminoasă, se angajează apoi în acelaşi urcuş domol prin foşnitoarea pădure de stejar şi după c e traversează o spinare de munte golaş, intră în răcoroasa pădure de brad. Curând după aceea, intrând în gol alpin, cărarea ne scoate în cale o frumoasă stană a cărei denumire ne avertizează de la început asupra unei posibile intalniri - Stana Ursului...
Angajăm un scurt dialog cu băciţa rămasă la stană să pregătească merindele, pe când s-or întoarce ciobanii şi oile pe-nserat.
- Ziua bună, nană!
- Fiţi sănătoşi!
- Vine ursul pe la stână?
- Vine, bată-l norocu’ să-l bată, iacă numa’ ieri ne-o luat o oaie!
Gustăm din brânză oferită cu largheţe, luăm şi o gură de lapte din cel mai proaspăt şi după ce dăm iarăşi “Ziua bună” pornim spre creasta ademenitoatre, ce acum e aproape. Urcuşul se înteţeşte, soarele a mai urcat pe cer, făcând să pară mai grele rucsacurile noastre... Curând ajungem la o încrucişare de poteci, intrăm în marele drum pastoral care începe din pasul Vulcan şi se termină în pasul Oslea. Acest drum de o rară frumuseţe ţine tot timpul linia coamei principale a masivului Vâlcan, din păcate foarte prost marcat şi trece peste întreg şiragul de piscuri ale masivului: Candetul (1550 m), Dragoiu (1691 m), Straja (1869 m), vf. Negru (1723 m), Muncelul (1553 m), Siglaul Mare (1682 m), Arcanu (1760m) şi Oslea (1946 m), apoi coboară pasul Oslea (1798 m) la izvoarele Jiului de Vest.
În pasul Oslea situat pe cumpăna de ape dintre izvoarele Motrului şi Tismanei (la sud) şi ale Jiului de Vest (la nord), din acelaşi drum pastoral descinde o varianta spre Gorj la Tismana.Pe această potecă largă, în care urmele potcoavelor de cai dovedesc şi acum utilitatea drumului ce odinioară lega cursul inferior al Jiului de Vest cu Gorjul, parcurgem o porţiune scurtă şi în curând ţinta excursiei noastre este îndeplinită: ajungem pe vârful Oslea.
O privelişte panoramică unică ne determină să recunoaştem că efortul n-a fost făcut în zadar.
La nord, peste Jiu, se înalţă mândru Retezatul cu ale sale falnice metereze ce-I stau hotar: Piatra Iorgovanului, Galbina, Paltinul, Scorota şi Piule. Mai departe de acestea, dar mai înalte, domină zările vârfurile Custura, Păpuşa, Peleaga, Slaveiul şi Retezatul. Spre vest zărim albia frumoasei Cerna, însoţită pe ambele maluri de renumitele sale Ciuceve şi dominate mai ales de Piatra Closanilor, ce de-aici ne pare mai înaltă decata înseşi piscurile Retezatului.
Spre sud se întind munţii şi apoi dealurile Gorjului, dar privirea noastră nu poate străpunge ceaţa şi ne mărginim să ghicim cam pe unde ar fi Tismana. Recunoaştem apoi spre est depresiunea Văii Jiului dominată de creastă principală a Parangului cu cele trei vârfuri ale sale: Mândra, Cârja şi Parângul. Ne despărţim cu greu de această nouă cunoştinţă a noastră şi reluând vioi pasul atât de familiar drumeţului de munte, ajungem curând pe acelaşi drum pastoral în pasul Oslea. Şi în timp ce, la adăpostul umbros al unei stânci gustăm din merindele noastre, un lătrat de câine ne atrage atenţia. În curând, ciobani cai şi câini, o adevărată caravana de munte cu desagi plini, defilează prin faţa noastră. Aflăm îndată şi ţinta “caravanei”. Era sfârşit de săptămână şi se schimbau ciobanii de la stâne. Un nou efort, un fel de a spune, îl facem în mai puţin de o oră şi iată-ne ajunşi la coborâre, din nou la Campusel. Puţin după aceea, roţile mici dar iuţi ale I.M.S.-ului ne purtau spre casă.
