Raul Barbat

Printre cleanţurile, curmăturile, custurile şi pintenii de granit, granodiorite şi calcare ale Retezatului, adevărată osatură de rezistenţă a impunătorului masiv, se strecoară sprintene şi abile numeroase pâraie, ce-l brăzdează într-o perfectă armonie şi echilibru, sugerându-ne comparaţia cu aparatul circulator al unei fiinţe vii, a cărui inimă s-a postat tocmai sus în caldarea Bucurei, cel mai mare lac al falnicilor munţi.

Inima Bucura, îşi pompează apele în Râul Mare, precum Lacul Galeşul în pârâul Galeşul, Lacul Pietrele în pârâul Pietrele sau Lacul Stânişoară în pârâul Stânişoară. Lacurile şi pâraiele Retezatului alcătuiesc poate cea mai bogată şi strălucitoare podoabă a sa, într-o comoară şi aşa fără seamăn, în care la loc de cinste se situează bujorul de munte, genţiana sau gingaşa floare de colţ, regina Retezatului.

În lada de zestre plină de nestemate, se află prea puţin băgat în seamă, şiragul apelor învolburate şi atât de sugestiv denumitului Râu Bărbat, izvorând la rându-i din inima tăurilor Ciumfului. La început firav ca un nou născut, abia se strecoară printre coloşii de piatră pe care îi ocoleşte respectuos, ca mai apoi să îndrăznească salturi tot mai viguroase, ce culminează în tumultoasa ce poartă încă denumirea obârşiei: cascada Ciumfului.

Dar plăpândul pârâiaş, ajuns deja în pragul maturităţii, îşi dezvăluie adevărata personalitate când înfrăţit cu Pârâul Adânc şi Pârâul Ţapului, străbate majestuos păşunile înmiresmate ale Stânei din Rău, purtându-şi de acum propriul nume. Bărbatul devenit matur se pregăteşte pentru marile încercări ale vieţii, căci drumul ce-l va parcurge în continuare, va străbate grele obstacole.

Abrupturi de munte, chei strâmte, căderi peste praguri, alternate de prea puţine clipe liniştite, vor însoţi viaţa-i totuşi plină de izbânzi, căci rând pe rând, în luptă dreaptă şi onestă, Râul Bărbat învinge întotdeauna, lăsând în urmă-i pilde de curaj, înţelepciune, cinste şi... bărbăţie. Sunt atribute ce le putem asemăna cu trăsăturile de caracter ale unui bărbat integru, ce îşi găseşte totuşi timp să guste din frumuseţea vieţii şi atunci bărbatul redevenit... rău, se unduieşte în cristalinul cerului. Da, Râul Bărbat este o alternanţă de zbucium, luptă, satisfacţii şi împlinirii, pe fondul unui traseu sinuos dar ferm, cu căderi impuse doar de altitudine, dacă vreţi ani adăugaţi inevitabil vârstei râului, a cărui viaţă se curmă brusc la confluenta cu Streiul. Dar până aici, până la împlinire, Râu Bărbat a captat la rându-i apele mai blânde sau mai înspumate ale Lancitei, Cozmei, Făgeţelului, Pârâului Corbului, Pârâului Verde, care încetul cu încetul l-au făcut tot mai puternic, mai viguros, situându-l după Râul Mare, ca mărime, al doilea râu al Retezatului.

Acum Râul Bărbat pare inert, stă îngheţat sub stratul de nepătruns al zăpezilor iernii, dând impresia că e lipsit de viaţă. În împărăţia liniştii desăvârşite, Vf. Păpuşă, Custura, Gruiul, Lazarul, Tulisa, Cleantul Cozmii, gârbovite şi ele de omătul greu, privesc nedumerite jos în vale căutând zadarnic panglica-I sclipitoare. Dar Râul e numai adormit. În lunga-i hibernare, el are doar scurte perioade de trezire, când soarele cu puteri îndoite de marile înălţimi, îşi topeşte pe alocuri pojghiţa groasă în mici oglinzi jucăuşe. Când se va trezi din somnolent iernii, pe plaiurile mărginaşe vor fi răsărit déjà primii ghiocei şi primele brânduşe. În tăpşanele eliberate de chinga îngheţului, vor apuca să zburde vietăţile muntelui până spre seară, când obosite şi însetate se vor adăpa în unda de cleştar a Râului Bărbat, cel plin de viaţă, cel dătător de speranţe, cel căruia numele dat de străbuni i se potriveşte atât de bine. Un râu, un simplu râu de munte, ce poate fi comparat cu viaţa unui om.