La cumpana dintre Jiu si Cerna

Străbătusem in câteva prilejuri extremitatea sud - vestică a masivului Retezat şi de fiecare dată mă simţeam atras de ceea ce zăream peste cumpăna apelor, dincolo, în Valea Cernei. Intr-o zi am pornit din nou spre Campuşel.

Am înnoptat la cabana de vânătoare de aici, aproape de capătul şoselei forestiere, in tovărăşia poveştilor de vânătoare ala brigadierului Boroi bun cunoscător al potecilor din această parte.

Odată ca ivirea zorilor, am pornit spre stâna Soarbelor, primul punct principal al traseului care avea sa se termine la Băile Herculane.

Primii 2 kilometri i-am parcurs pe şoseaua forestieră până la punctul ei terminus, apoi printr-o frumoasă poiană pe vechiul marcaj, datând încă din 1937, am urcat in pantă uşoară spre stâna din Soarbele aflată in căldarea glaciară cu acelaşi nume.

După 15 minute am ajuns in curmătura „La Feţe”, unde am admirat frumuseţile pe care le oferă acest punct important al traseului. Mă aflam de fapt in cumpăna apelor dintre Jiu si Cerna de unde ochiul avid de frumuseţe sorbea cu nesaţ Piatra Iorgovanului, Creasta Oslea, Piatra Cloșanilor, Ciucevele — toate de pe Cernişoara — şi terminaţiile munţilor Godeanu.

Mai aveam de parcurs mai mult de jumătate din traseu. Vechiul marcaj, şters de ani, începea sa se piardă. Arareori se mai distingea pe vreun copac mai bătrân care a rezistat timpului. Depăşind pârâul Sturului, continuând apoi pe curba de nivel pe una din multele cărări ale turmelor de oi, am ajuns la Stâna Mănesii de unde am coborât pe un povârniş abrupt, din ce in ce mai greu spre Cernişoara.

Ultima parte mi s-a părut cea mai dificilă. Aici, atât cărarea cât şi marcajul au dispărut aproape cu desăvârşire. In sfârșit am ajuns la principalul afluent al Cernei - Cernişoara - de unde am străbătut împreună Girdomanul - o mică aşezare sezonieră a localnicilor, unde valea devine mai largă şi oferă o primă „privire in urmă” spre munţii Retezatului.

Si iată in sfârșit punctul culminant al excursiei: faimoasele izvoare ale Cernei. Cine le vede prima oară are revelaţia unei descoperiri uimitoare fiindcă Cerna izvorăşte dintr-o dată la aproape întreg debitul!

De sub un perete uriaş de stâncă două izvoare principale ţâşnesc viguros formând chiar de la început albia frumoasei Cerne care după numai 50-100 m captează apele Cernişoarei şi împreună curg zeci de kilometri pană la vărsare in bătrânul Danubiu.

Mai departe am traversat pe rând pâraiele Cabunelui, Ivanului şi Balmoşului. Vestitele conace de pe stâncile de calcar ce străjuiesc Cerna până la Herculane se fac remarcate din ce mai des.

După un scurt timp, din dreptul paraului Ivanului am continuat excursia cu unul din camioanele ce transportă lemn la Băile Herculane. Din aceasta porţiune se distinge in primul rând așezarea Cernat — sat de unde se bifurcă unul din principalele drumuri turistice spre Munţii Godeanu si Țarcu.

Mă opresc aici cu descrierea acestui traseu de o neasemuita frumuseţe lăsând la latitudinea celor ce-l vor parcurge sa aprecieze ca un asemenea itinerar nu poate fi imaginat prin lectura unor palide descrieri. El trebuie parcurs cu piciorul, in tovărăsia blânda a Cernei, un râu in general necunoscut de turiști, dar atât de recunoscător cu cei care se hotărăsc să-l cunoască.